Comunicat de presă
Târgu Mureș, 28.11.2023
De la 1 ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei sunt înlocuite cu venitul minim de incluziune
Atenție! De la 1 ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei sunt înlocuite cu venitul minim de incluziune. Astfel, începând cu luna decembrie 2023, persoanele cu domiciliul sau reședința în municipiul Târgu Mureș care beneficiază, în prezent, de ajutor social și/sau alocație pentru susținerea familiei dar și celelalte persoane care se încadrează în condițiile de mai jos, pot depune cererile privind acordarea VMI la Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș Mureș (Str. Gh. Doja, nr. 9, parter, Registratură – camera 8), după următorul program:
- Luni și Miercuri: 08:00 – 14:30;
- Marți și Joi: 08:00 – 16:00;
- Vineri: 08:00 – 14:00.
Totodată, documentele se pot transmite și online pe adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro.
Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie, având două componente, respectiv:
- ajutor de incluziune – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul de 275 lei/lună sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru asigurarea necesităților zilnice de viață;
- ajutor pentru familia cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul de 700 lei/lună, care au în întreținere unul sau mai multi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului și stimulării participării acestuia în sistemul de educație.
Odată cu intrarea în vigoare a VMI, respectiv 1 ianuarie 2024, acordarea beneficiilor Venitului Minim Garantat (VMG sau ajutor social) și Ajutorului pentru susținerea familiei (ASF) încetează de drept. Asta înseamnă că, până la sfârșitul acestui an, ajutoarele sociale existente rămân valabile.
Actele necesare pentru solicitarea venitului minim de incluziune sunt:
- Cerere (formular standard);
- Declarație pe propria răspundere;
- Angajament de plată (pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit);
- Actul de identitate al solicitantului și al membrilor familiei;
- Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit;
- Certificat de naștere pentru fiecare copil;
- Certificat de deces pentru oricare membru decedat al familiei;
- Dovada școlarizării pentru copiii cu vârsta între 3 – 16 ani;
- Alte documente specifice situației solicitantului și familiei acestuia (ex.: adopție, plasament, tutelă/curatelă, soț sau soție declarați dispăruți, arestați preventiv sau care execută pedepse privative de libertate etc.)
DE REȚINUT! Persoanele apte de muncă beneficiare de venit minim de incluziune au obligația să presteze, lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, să își caute un loc de muncă prin intermediul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și să dovedească acest lucru. Totodată, dacă beneficiarii au copii, trebuie să facă dovada frecventării unei unități de învățământ de către aceștia.
De menționat este faptul că, pentru familiile în care venitul pentru fiecare membru este de până la 275 de lei pe lună, ajutorul maxim va fi de 428 de lei; în cazul unei familii monoparentale, creşte la 480 de lei. În situația în care, venitul pentru fiecare membru trece de 275 de lei, dar nu depășește 700 lei, suma maximă primită va fi de 340 lei în cazul unei familii cu doi părinți, iar în situația în care este doar un singur părinte, ajutorul maxim va fi de 430 de lei.
Formularul standard de cerere privind acordarea Venitului Minim de Incluziune, precum și alte informații referitoare la acest beneficiu de asistență socială, se regăsesc pe site-ul https://dastgmures.ro/, Secțiunea Beneficii de asistență socială – Venitul minim de incluziune (VMI) sau accesând link-ul https://dastgmures.ro/beneficii-de-asistenta-sociala/venitul-minim-de-incluziune-vmi/.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș
Pliant informativ VMI_WEB_16 oct