Comunicat de presă
Târgu Mureș, 22.07.2024
Solidaritate și atenție față de nevoile speciale ale bunicilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș – servicii gratuite de manichiură
Se spune că frumusețea nu are vârstă și vine din interior, însă, puțin ajutor la înfrumusețarea exterioară nu strică niciodată. Astfel, având în vedere că frumusețea și sănătatea merg mână în mână, mulțumim Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș care, în parteneriat cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Brașov, a oferit luni, 22 iulie 2024, servicii gratuite de manichiură persoanelor vârstnice aflate în incinta Căminului pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș. Datorită atenției de care au beneficiat, seniorii noștri și-au îmbunătățit nu numai aspectul fizic ci și starea de spirit.
De asemenea, adresăm mulțumiri lectorului de curs Ida Laszlo de la Salonul de Coafură „Zetty” pentru această oportunitate unică oferită seniorilor noștri, aducându-le astfel un moment de frumusețe și relaxare.
Pe viitor, ne dorim ca această acțiune să servească drept exemplu pentru alte proiecte similare și să inspire comunitatea să sprijine în continuare persoanele vârstnice în nevoi.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș