Comunicat de presă
Târgu Mureș, 07.10.2024
Start proiect „Detectivi pe planeta albastră” – săptămâna 1 – Lumea vegetală
Pământ, apă, soare, monitorizare zilnică a progresului, răbdare și curiozitate în a descoperi tainele naturii – acestea au fost ingredientele primei săptămâni tematice din cadrul proiectului „Detectivi pe planeta albastră” derulat de către Centrul de Zi „Rozmarin”.
În pașii pe drumul cunoșterii, micii detectivi au poposit la serele „Elphin”. Aici, s-au conectat cu Lumea vegetală învățând prin joacă cum se îngrijesc plantele dar și cât de importante sunt ele pentru mediul înconjurător. Și pentru că teoria trebuie împletită cu practica pentru a da cele mai bune rezultate, micuții s-au apucat de colorat și presat/lipit flori, descoperindu-le în același timp și numele.
Nu puteam uita și partea de igienă personală, pentru că, nu-i așa? Totul trece printr-un mediu curat și bine îngrijit, iar copiii trebuie să știe regulile de bază.
Drumul ca „Detectivi pe planeta albastră” va continua cu activități în Lumea Minerală, iar la finalul călătoriei spre cunoaștere, „CARTEA MEA” va fi cea care, va destăinui privitorilor, micul univers descoperit, investigat și adunat cu migală.
Revenim în curând cu noi descoperiri! Și nu uitați: „Fiecare, în felul lui, în ritmul lui, înflorește!”
Proiect realizat în cadrul programului de finanțare CentreZi.RO 2024, finanțat de Fundația BOSCH România
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș
Comunicat 07.10.2024 Start Proiect Detectiv pe planeta albastra saptamana 1 Lumea vegetala