Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în Centrul de Zi „Rozmarin”
- Respectarea și promovarea cu prioritate a interesului beneficiarului;
- Protejarea și promovarea drepturilor beneficiarului în ceea ce privește egalitatea de șanse și tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia și demnitatea personală și întreprinderea de acțiuni nediscriminatorii și pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
- Asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării beneficiarului;
- Deschiderea către comunitate;
- Asistarea persoanelor fără capacitate de exercițiu în realizarea și exercitarea drepturilor lor;
- Asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol și statut social, prin încadrarea în centru a unui personal mixt;
- Ascultarea opiniei persoanei beneficiare și luarea în considerare a acesteia, ținându-se cont, după caz, de vârsta și de gradul său de maturitate, de discernământ și capacitatea de exercițiu, cu respectarea prevederilor legale privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice;
- Promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
- Asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a persoanei beneficiare;
- Asigurarea unei intervenții profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
- Asigurarea confidențialității și a eticii profesionale;
- Responsabilizarea membrilor familiei, reprezentaților legali cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de întreținere;
- Primordialitatea responsabilității persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacități de integrare socială și implicarea activă în soluționarea situațiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat;
- Colaborarea centrului cu alte servicii de asistență socială.
Legislație
Centrul de Zi „Rozmarin” (CZR) funcționează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare și funcționare a serviciilor sociale reglementat de:
- Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 272/2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare;
- O.U.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările ulterioare, precum și ale altor acte normative secundare aplicabile domeniului;
- Ordinul Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor.
Descrierea activității
Centrul de Zi „Rozmarin” (cod serviciu social 8891CZ-C-II) acordă beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului cu vârsta cuprinsă între 3 și 9 ani, precum și familiei, asigurând menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților săi, pentru depășirea situațiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa, precum și prevenirea abandonului școlar din motive economice, a marginalizării și excluderii sociale prin realizarea, pe timpul zilei, a unor activități de consiliere psihosocială și suport emoțional, supraveghere, îngrijire, educare și dezvoltare timpurie, asistență medicală, după caz, suport pentru dezvoltarea abilităților pentru viață independentă, socializare și petrecere a timpului liber, reintegrare comunitară, orientare vocațională, conștientizare și sensibilizare a populației, oferire de masă caldă.
Beneficiari
- Beneficiari direcți: copiii cu vârsta între 3 și 9 ani ce provin din familii defavorizate, aflați în risc de abandon familial și școlar, dar și în risc de marginalizare socială;
- Beneficiari indirecți: familiile copiilor admiși în centru, precum și comunitatea din care provin.
Servicii oferite
Serviciile sociale de interes public local oferite prin intermediul Centrului de Zi „Rozmarin” sunt:
- Transport zilnic, gratuit, al beneficiarilor între domiciliu și CZR;
- Îngrijire, educație și recreere-socializare;
- Asigurarea hranei pentru copil pe durata desfășurării activităților în centru;
- Sprijin, consiliere, educare pentru părinții sau reprezentanții legali ai copiilor;
- Dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, orientare școlară;
- Supravegherea stării de sănătate, asistență medicală, îngrijire și asistare a beneficiarilor;
- Climat favorabil dezvoltării personale;
- Protecție împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant;
- Socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relațiilor cu comunitatea.
Servicii sociale de informare prin:
- Materiale informative privind activitățile derulate și serviciile oferite;
- Ghidul beneficiarului;
- Comunicarea activităților, serviciilor, procedurilor utilizate și a oricăror aspecte utile.
Servicii sociale de promovare a drepturilor și imaginii beneficiarilor, respectiv:
- Programe de integrare-reintegrare socială și educațională;
- Facilitarea accesului la servicii medicale.
Programul Centrului de Zi „Rozmarin” – zile lucrătoare: de luni până vineri, între orele 07:30-15:30.
Condiții de acces/admitere în centru
Acte necesare:
- Cerere privind admiterea în centru;
- Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate a beneficiarului (faptul că este apt pentru intrarea în colectivitate);
- Recomandarea medicului de specialitate (dacă este cazul);
- Fișa de vaccinări care să cuprindă schema completă de vaccinări;
- Copii după actele de identitate (copil/părinte/reprezentant);
- Dovada privind veniturile realizate de către părinte/reprezentant;
- Adeverință de la unitatea de învățământ frecventată de copil;
- Certificat de căsătorie, sentință de divorț, certificat de deces părinți (în funcție de caz);
- Alte acte privind situația familiei.
Criterii de selecție pentru admiterea în centru
- Lipsa, permanentă sau temporară, de venituri suficiente pentru a se întreține și pentru a-și asigura necesarul zilnic;
- Risc al instituționalizării copiilor;
- Risc de abandon familial și școlar;
- Să fie asistați sociali;
- Să existe o situație de vulnerabilitate/dificultate, pentru depășirea căreia este nevoie de măsuri de suport și asistență din partea comunității locale (disproporții vădite între nivelul resurselor financiare/materiale și nevoile reale ale familiei; situații medicale grave în familia beneficiarului, care afectează capacitatea de muncă a reprezentanților legali ai acestuia);
- Posibilitatea agravării problemelor familiale de natură locativă etc.
Condiții de încetare a serviciilor Centrului de Zi „Rozmarin”
- Refuzul obiectiv al beneficiarului de a mai primi serviciile sociale, exprimat în mod direct sau prin reprezentant;
- Beneficiarul s-a mutat în altă unitate administrativ-teritorială;
- Nerespectarea în mod repetat de către beneficiar a regulamentului de ordine interioară al CZR (DAS);
- Încălcarea de către centru a prevederilor legale cu privire la serviciile sociale, dacă este invocată de beneficiar;
- Retragerea autorizației de funcționare sau a acreditării CZR;
- Limitarea acreditării CZR, dacă este afectată acordarea serviciilor către beneficiar;
- Schimbarea obiectului de activitate al CZR.
Surse de finanțare
- Bugetul local al Municipiului Târgu Mureș;
- Bugetul de stat;
- Contribuția aparținătorilor, după caz;
- Donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate;
- Fonduri externe rambursabile și nerambursabile;
- Alte surse de finanțare, în conformitate cu legislația în vigoare.
Contact
Adresa: Târgu Mureș, str. Ludușului, nr. 29, 540392
Telefon: +40 365 804 850
E-mail: registratura.das@tirgumures.ro; social8@tirgumures.ro.
Inspector de specialitate: Adriana SĂLEGEAN
Șef serviciu Centrul de Zi „Rozmarin”: Eugenia-Daniela GHEORGHIȚĂ
E-mail: eugenia.gheorghita@tirgumures.ro
Puteți trimite formularul/cererea tip completat și semnat folosind formularul de mai jos împreună cu documentele necesare.
Completare și trimitere formular tip
Formular tip:
Descarcă Formular Cerere înscriere beneficiar
Formular tip:
Descarcă Formular Consimțământ GDPR
Formular tip:
Descarcă Formular Notificare GDPR