DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TÂRGU MUREŞ
organizează concurs conform H.G. nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș
- 1 post de educator
- 1 post de administrator
Condiții specifice:
– 1 post de educator
– studii superioare, diplomă de licență cu specializare în domeniu Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
– 1 post de administrator
– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat
– vechime în specialitate minim 5 ani
Condiții generale:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Dosarul pentru concurs trebuie să conţină următoarele documente:
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- curriculum vitae, model comun european.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. nr. 1336/2022. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs. Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei practice.
Dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34. În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Concursul se va organiza la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr.9 și va consta din:
- Proba scrisă
- Interviu
Calendar de desfășurare a concursului:
- 12 martie 2025 – ora 12 – data limită pentru depunerea dosarelor
- 13 martie 2025 – ora 12 – selecția dosarelor
- 13 martie 2025 – ora 14 – afisare rezultate selecție dosare
- 14 martie 2025 – ora 14 – data limită depunere contestații privind selecția dosarelor
- 17 martie 2025 – ora 14 – comunicarea rezultatelor la contestații
- 18 martie 2025 – ora 10 – proba scrisă
- 18 martie 2025- ora 14 – afișare rezultat probă scrisă
- 19 martie 2025 – ora 14 – data limită depunere contestații privind proba scrise
- 20 martie 2025– ora 14 – soluționarea contestațiilor
- 21 martie 2025 – ora 14 – afișarea rezultatelor la contestații
- 25 martie 2025 – ora 10 – interviu
- 25 martie 2025 – ora 14 – rezultatul interviului
- 26 martie 2025 – ora 14- data limită depunere contestații privind interviul
- 27 martie 2025 – ora 14 – soluționarea contestațiilor
- 27 martie 2025 – ora 14 – comunicarea rezultatelor la contestații
- 28 martie 2025 – ora 14 – rezultatul final
Relații suplimentare se pot obține la: departamentul resurse umane, telefon 0365430859, e-mail: mihaela.plesa@tirgumures.ro / pe site-ul www.dastgmures; persoană de contact Plesa Mihaela.
Bibliografie pentru concursul privind ocuparea postului de educator, personal contractual, pe perioadă nedeterminată, la Centrul Multifuncțional din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș
- Legea nr. 292/2011, Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;
- ORDIN Nr. 27/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor;
- Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, partea a VI-a, titlul III.
Tematică pentru concursul privind ocuparea postului de educator, personal contractual, pe perioadă nedeterminată, la Centrul Multifuncțional din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș
- Legea nr. 292/2011, Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;
- ORDIN Nr. 27/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor;
- Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, partea a VI-a, titlul III.
Atribuții educator
- organizează activități educative și recreative pentru copiii înscriși;
- participă la însușirea de către copii a depinderilor de viață independentă;
- planifică și proiectează activități instructive-educative prin analiza și respectarea planului de învățământ și a curriculumului corespunzător;
- stabilește oferta activităților extrașcolare, proiectează și dezvoltă curriculumul pentru activități extrașcolare;
- desfășoară metodic activitățile cu copiii, implică activ copiii în procesul instructiv-educațional, elaborează și aplică instrumente de evaluare;
- organizează și/sau participă la toate evenimentele organizate în cadrul Centrului/diferite acţiuni şi activități desfăşurate în parteneriat cu alte instituții din comunitatea locală;
- asigurarea prezenței beneficiarilor și întocmirea documentelor de lucru;
- supraveghează copiii în timpul desfășurării programului de recreere în interiorul sau exteriorul centrului;
- participă la întocmirea programului de activitate săptămânal;
- participă la campanii de promovare a serviciilor centrului la nivelul comunității;
- întocmește și înaintează; periodic documentele legate de beneficiari/intervenţii/rezultate
- planifică și pregătește programul activităților educaționale specifice atât individuale cât și în grup, precum și a celor de recreere-socializare pentru beneficiari și răspunde de aplicarea acestora în conformitate cu atribuțiile ce îi revin;
- desfășoară zilnic activitățile educaționale/recreere-socializare în acord cu obiectivele educaționale stabilite;
- răspunde și ia măsuri adecvate pentru asigurarea serviciilor sociale de calitate a indicatorilor de calitate și performanță precizată şi dispune măsuri de organizare care să conducă la îmbunătăţirea acestor activităţi;
- supervizarea și arhivarea documentelor aferente activității Centrului de zi pentru minori;
- asigură confidențialitatea privind informațiile legate de beneficiari;
- colaborează cu colegii, şi participă efectiv la realizarea obiectivelor echipei;
Bibliografie și tematică la concursul pentru ocuparea unui post vacant de administrator la Căminul pentru Persoane Vârstnice – serviciu social din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ – PARTEA a III-a Administrația publică locală;
- LEGEA nr. 98/2016 privind achizițiile publice – Capitolul I Dispoziții generale;
- ORDIN Nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii – NORME privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii 1;
- LEGEA Nr. 17/2000*** Republicată – privind asistența socială a persoanelor vârstnice – integral;
- LEGEA Nr. 54 din 8 iulie 1994 – pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste – integral;
- ORDIN nr. 29/ 2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale – Anexa nr. 1 – Standarde minime calitate pentru serviciile sociale cu cazare, organizate ca centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, aplicabile următoarelor categorii de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin H.G. nr. 867/2015, cu modificările și completările ulterioare: cămine pentru persoane vârstnice, cod 8730 CR-V-I, centre de tip respiro, centre de criză, cod 8730 CR-V-II, centre rezidențiale de îngrijire și asistență persoane dependente, cod 8730 CR-PD-I și cod 8790 CR-PD-II
Atribuții administrator
- asigură bună desfăşurare a activităţii din punct de vedere logistic (materiale şi furnituri de birou, alimente, materiale de întreţinere şi curăţenie, mijloace de deplasare, aparatură xerox, reţea de calculatoare etc.);
- întocmeşte referate de necesitate pentru achiziţionarea bunurilor şi asigurarea serviciilor necesare bunei funcţionări a activităţilor Căminului pentru Persoane Vârstnice;
- urmăreşte lucrările de reparaţii, recompartimentări, modernizări etc.
- depistează şi remediază orice defecţiune sau disfuncţie care ar influenţa buna desfăşurare a activităţii în cadrul unităţii;
- întocmeşte caietul de sarcini pentru licitaţii;
- asigură şi efectuează instruirea personalului şi răspunde de protecţia muncii;
- coordonează inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv cel puţin o dată pe an, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege;
- urmărește încheierea contractelor de prestări servicii pentru asigurarea încălzirii spaţiilor, a energiei electrice, a apei reci şi apă canal, a apei calde, întreţinerea spaţiilor, a salubrizării etc., verifică periodic centrala termică pentru oferirea unor servicii confortabile;
- se preocupă de respectarea normelor igienico-sanitare asigurând curăţenia în incinta unităţii;
- efectuează aprovizionarea zilnică sau ocazională (după caz) de alimente şi materiale;
- supraveghează activitatea personalului administrativ;
- asigură reparaţiile curente şi de întreţinere a bunurilor unităţii prin delegarea de sarcini către personalul unităţii sau prin colaborare cu furnizorii de servicii;
- are obligaţia de a nu proceda la scoaterea din funcţiune, la modificarea sau înlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice;
- are obligaţia de a comunica imediat angajatorului si/sau salariatilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care are motive întemeiate că prezintă un real pericol pentru securitatea şi sănatatea în muncă,
- aduce la cunoştinţă superiorilor orice deficienţe ale sistemelor de protecţie, aparaturilor şi instalaţiilor unităţii;
- asimilează cunoştinţele necesare îndeplinirii sarcinilor de serviciu precum şi a legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor referitoare la sarcinile de serviciu primite de superiori;
- în cazul unor situaţii de excepţie ce impun rezolvarea operativă a altor situaţii sau probleme ivite, va răspunde acestor cerinţe;
- respectă confidenţialitatea informaţiilor obţinute cu ocazia exercitării atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu;
- participă la formele de perfecţionare profesională continuă pentru a-şi îmbunătăţi permanent modul de lucru;
- răspunde disciplinar, civil, material şi penal, pentru pagubele provocate unităţii prin executarea defectuoasă a atribuţiilor sau prin neexecutarea acestora.
Director executiv