Comunicat de presă
Târgu Mureș, 23.04.2024
A doua întrunire a Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul Municipiului Târgu Mureș în anul 2024
Consiliul Comunitar Consultativ, constituit la nivelul Municipiului Târgu Mureș conform HCL nr. 381 din 23.11.2023 pentru perioada 2023-2025, s-a întrunit pentru a doua oară în anul 2024 în ședință ordinară, luni, 22 aprilie 2024.
Printre subiectele dezbătute de către membrii structurii comunitare s-au numărat:
- Prezentarea și analizarea cazurilor de violență sesizate de către DGASPC Mureș și monitorizate de Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș, respectiv violența în mediul școlar și suspiciunile de violență asupra copiilor în afara mediului școlar;
- Prezentarea situației cazurilor de copii aflați în situație de risc, abandon școlar din evidențele DAS Târgu Mureș, propuneri de măsuri și acțiuni de combatere a abandonului școlar în rândul elevilor și diminuarea acestor fenomene printr-o colaborare strânsă între instituțiile care oferă servicii sociale, sistem educațional, servicii de sănătate, servicii de ocupare a forței de muncă și cele care pot oferi servicii de prevenție, reabilitare prin terapii, fundații, asociații chiar și culte religioase.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș