Comunicat de presă
Târgu Mureș, 09.03.2023
CARDUL DE ENERGIE. Precizări importante pentru târgumureșenii care beneficiază de ajutorul de 1.400 de lei. Cine și când se poate adresa DAS Târgu Mureș?
Cinci categorii de persoane vulnerabile beneficiază, anul acesta, de un ajutor în valoare de 1.400 de lei, din fonduri europene, pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 166/2022.
Ajutorul are forma unui card, emis pe suport de hârtie și este acordat în două tranșe a câte 700 lei/semestru (în lunile februarie și septembrie 2023).
Cardul de energie poate fi utilizat pentru plata totală ori parțială a facturilor curente sau restante – doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.
Cine beneficiază de cardul de energie?
- pensionarii care au împlinit 60 de ani și au venituri sub 2.000 de lei;
- pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, care au venituri sub 2.000 de lei;
- persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei;
- familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare.
IMPORTANT!
Persoanele care se încadrează în una dintre categoriile de beneficiari enumerate, dar în cazul cărora au fost identificate situații de neeligibilitate, vor fi înștiințate, prin poștă, cu privire la aceste situații (de exemplu, sunt luate în calcul veniturile unei persoane care, în fapt, nu mai locuiește la adresa respectivă, dar figurează în documente).
După primirea înștiințării, acestea pot solicita Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș (Str. Gheorghe Doja, nr. 9, telefon: 0365/430859, e-mail registratura.das@tirgumures.ro) efectuarea unei anchete sociale pentru stabilirea numărului și persoanelor care locuiesc, în fapt, la adresa locului de consum.
Rezultatul anchetei sociale va fi transmis, în termen de 10 zile, de către solicitant, la Compania Națională „Poșta Română”, în vederea actualizării listei beneficiarilor.
Cardul de energie se distribuie și se comunică beneficiarilor prin Compania Națională „Poșta Română” S.A. – prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire. Aceeași instituție poate reemite documentul, în cazul furtului, deteriorării sau pierderii acestuia.
Cardul de energie poate fi utilizat pentru plata facturilor la energie în următoarele perioade:
- pentru tranșa I – valoare 700 lei, în perioada 20 februarie – 30 iunie 2023;
- pentru tranșa II – valoare 700 de lei, în perioada septembrie – 27 decembrie 2023
Persoanele care nu au fost eligibile pentru tranșa I, dar vor deveni la momentul întocmirii listelor pentru tranșa II, vor primi cardul de energie în luna septembrie 2023.
DE REȚINUT!
Sprijinul pentru compensarea prețului la energie, acordat categoriilor de persoane vulnerabile, nu se consideră venit și, ca atare, nu influențează ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie.
INFORMAȚII DETALIATE cu privire la emiterea, distribuirea și valabilitatea cardului de energie, calitatea de beneficiar al cardului de energie, modalități de plată a facturilor la energie și de decontare a lemnelor de foc etc. se pot obține la numărul de telefon 031.9966 (Serviciu Call-center pus la dispoziție de Poșta Română).
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș