Anunț
Târgu Mureș, 14.03.2023
ANUNȚ cu privire la obligațiile părinților care urmează să plece/sunt plecați la muncă în străinătate
În conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, persoanele care au copii minori în îngrijire și doresc să plece la muncă în străinătate, au obligația de a notifica această intenție Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara și să desemneze o persoană care se va ocupa de aceștia. Este obligatorie, de asemenea, desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului/copiilor pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz.
Persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă, adică: să fie rudă până la gradul patru inclusiv, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale, precum și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.
Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă. Acordul persoanei desemnate se exprimă de către aceasta, personal, în fața instanței.
Având în vedere cele menționate mai sus, persoanele care notifică intenția de a pleca la muncă în străinătate, vor depune la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, parter, camera 8 (Registratură) sau prin e-mail la adresa: registratura.das@tirgumures.ro, următoarele documente:
- Notificare (declarație-tip), care se regăsește pe site-ul dastgmures.ro, Secțiunea Servicii de asistență socială – Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sau accesând link-ul: https://dastgmures.ro/servicii-de-asistenta-sociala/protectia-copilului-si-a-familiei/protectia-copilului-cu-parinti-plecati-la-munca-in-strainatate/;
- Copie după actul de identitate al părintelui/părinților care pleacă în străinătate;
- Copie după actul de identitate al persoanei în îngrijirea căreia rămâne/rămân copilul/copiii;
- Copie după certificatul de naștere și actul de identitate pentru copil/copii;
- Sentință judecătorească privind delegarea temporară a autorității părintești (după caz);
- Dovada faptului că părintele respectiv exercită singur autoritatea părintească (copie hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de divorț, copie certificat de deces al celuilalt părinte), dacă este cazul.
Persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil cu părinte/părinți plecați la muncă în străinătate, are obligația de a pune la dispoziția DAS Târgu Mureș, toate datele și informațiile pe care le deține cu privire la adresa la care pot fi contactați părinții în străinătate și de a face dovada că menține legătura cu aceștia.
De ce este bine ca părintele/părinții să notifice DAS Târgu Mureș plecarea la muncă în străinătate?
- DAS Târgu Mureș monitorizează constant asigurarea îngrijirii, a educării și dezvoltării normale a copiilor rămași acasă; apărarea drepturilor copilului; prevenirea situațiilor de risc; monitorizarea situației școlare; asigurarea asistenței medicale, precum și oferirea sprijinului emoțional în absența părintelui, colaborând totodată, cu cadre didactice, psihologi, medici de familie, polițiști, etc. toate pentru siguranța copilului/copiilor pe perioada în care părintele/părinții se află la muncă în străinătate.
Atenție!
Părinţii care nu notifică autorităţile cu privire la intenţia de a pleca la muncă în afara ţării riscă să fie amendaţi cu o sumă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș