Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022 – Referent IA la Dispeceratul Integrat de Urgență
Direcția De Asistență Socială Târgu Mureș cu sediul în Targu Mures, str. Gheorghe Doja nr. 9, județul Mures, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform art. VII din O.U.G. nr.12/2025 și cu prevederile H.G. nr. 1336/08.11.2022:
- Nivelul postului: execuţie
- Denumirea postului: referent IA, post vacant, pe perioadă nedeterminată.
- Numărul de posturi: 1 post normă întreagă
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022
- formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de înscriere se depun la sediu instituţie. Informaţii la tel: 0365430859 sau la sediul instituţiei.
Termenul de depunere a dosarelor: 08.12.2025, ora 15:00, la sediul instituţiei.
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs:
- Nivelul studiilor: Studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat
- Vechime în muncă: 12 luni
Bibliografie:
- Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulament de operare a apelurilor recepționate la numărul de urgență Nr. 509/2020
- Ordonanța de urgență nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- reglementări privind personalul contractual
- reglementări privind administrația publică
- reglementări privind transparența și liberul acces la informațiile de interes public
- reglementări în domeniul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență
- reglementari privind receptionarea apelurilor de urgenta 112
Atribuțiile postului :
- Preluarea apelurilor conform index-ului (Medical, Poliție; ISU, Jandarmerie) din aplicația COORD COM
- Păstrarea calmului în convorbirile telefonice indiferent de modul de adresare al apelantului
- Menținerea legăturii telefonice cu apelantul în cazurile grave până la decizia finală a medicului și trimiterea unui echipaj
- Transmiterea datelor de prim ajutor apelantului, acolo unde este cazul, până la sosirea echipajului trimis utilizând protocoalele prestabilite
- Transmiterea apelului telefonic către subdispeceratul cerut sau către medicul coordonator acolo unde este cazul
- Folosirea în bune condiții și protejarea tuturor echipamentelor, bunurilor și materialelor din dispecerat
- Preluarea tuturor apelurilor
- Punerea întrebărilor specifice și completarea fișei medicalecu index-ul medical cel mai potrivit
- Transmiterea foilor de caz și a datelor către subdispecerate și/sau către medicul coordonator
- Menținerea legăturii telefonice cu apelantul și transmiterea datelor de prim ajutor (acolo unde este cazul ) până la sosirea echipajului/echipajelor
- Menținerea legăturii telefonice cu apelantul și punerea în conferință a medicului coordonator sau a subdispeceratelor de profil acolo unde este cazul
- Operatorul este obligat să execute dispozițiile medicului coordonator cu privire la cazurile medicale
- La cazurile medicale de cod roșu din afara municipiului Târgu Mureș, operatorii pot să elerteze în mod direct echipajele de prim ajutor SMURD conform Dispoziției nr.RA-DC 367/27.05.2004 fără a mai consulta medicul coordonator, medicul în schimb poate să suplimenteze cu un echipaj SAJ cu medic, cu asistent sau cu echipaj TIM
- Va respecta integral procedurile și dispozițiile de serviciu
- Va respecta legislația privitoare la datele cu caracter personal pe care le vehiculează în timpul ândeplinirii sarcinilor de serviciu
- Va cunoaște și respecta prevederile regulamentului de organizare și funcționare a dispeceratului
- Se va abține de la consumul băuturilor alcoolice cu cel puțin opt ore înainte de începerea turei și interzicerea lui pe toată durata serviciului
- Orice defecțiune apărută va fi semnalată șefului de tură care la rândul său o va semnala persoanelor competente
- Se interzice aceesul în dispecerat a personalului care nu se află în timpul serviciului fără un scop bine justificat și pentru o perioadă care nu depășește 10 minute
- Se interzice somnul în timpul efectuării serviciului
- Dispecerul nu va părăsi postul de lucru fără aprobarea șefului de tură iar în timpul pauzelor incinta clădirii
- Dispecerul are dreptul la un nr.de 3 pauze de douăzeci de minute în tura de 8 ore, cu condiția ca aceste pauze să fie planificate conform unui grafic prestabilit, prin alternanță cu ceilalți dispeceri. Se interzice acumularea minutelor de pauză precum și efectuarea pauzei în ultimele cinczeci de minute
- Postul de lucru va fi predat la schimbul de tură prezentând starea echipamentului și toate problemele apărute pe parcursul turei
Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
| Activitate | Data | Ora |
| Data postării/publicării anunțului | 21 Noiembrie 2025 | |
| Data limită de depunere a dosarelor | 8 Decembrie 2025 | 15:00 |
| Selecția dosarelor | 9 Decembrie 2025 | 12:00 |
| Afișarea selecției dosarelor | 9 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Termen limită contestații ref la selecția dosarelor | 10 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații | 11 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Proba scrisă | 16 Decembrie 2025 | 09:00 |
| Afișarea rezultatelor la proba scrisă | 16 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Termen limită contestații la proba scrisă | 17 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații ref proba scrisă | 17 Decembrie 2025 | 15:00 |
| Interviul | 18 Decembrie 2025 | 09:00 |
| Afișarea rezultatelor la proba de interviu | 18 Decembrie 2025 | 11:00 |
| Termen limită contestații la proba de interviu | 18 Decembrie 2025 | 13:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu | 18 Decembrie 2025 | 15:00 |
| Afișare rezultat final | 18 Decembrie 2025 | 15:30 |
Director Executiv




